Trecutul ce inca reuseste sa ma bantuie

Prin ce lege mi-a fost luat dreptul la viata?

Prin ce lege ati decis ca e mai bine pentru mine in ceata?

Prin ce lege mi-ati pus lantul la gat, fara nici o speranta?

Prin ce lege ati decis ca o sa uit repede acesta fata?

Ma ascund de lumina ce vrea sa ma orbesca,

Dar cum ramane cu tot restul lumii, cum sa fac sa nu ma mai vrajesca?

Ma ascund in baia de intuneric de afara, doar ca sa nu ma chinuiasca.

Dar cu ramane cu firicele de lumina. Moartea este firesca?

Te caut prin colturile inimii mele, dar nu te gasesc,

Pana la disperare imi chinuiesc corpul intr-o continua cercetare.Ametesc!

Dar de ce de fiecare data cand te descopar, nu vreau decat sa ma feresc?

Pentru ca mi-e frica sa nu ma mai amagesc.

Vreau sa te feresc de tot raul ce l-am facut in trecut,

Imi doresc sa te pazesc de tot ceea ce in favoarea setei de sange a fost facut,

Incerc sa te ajut sa eviti sa devini o marioneta a lumii, totul, nu vreau sa execut.

 Dar vom ramane captivi pentru totdeauna in acest timp cu ata cusut.

Timpul vindeca toate ranile

Prima despartire care m-a bagat in uitare

E prima mea zi în care îmi iau gandul de la tine,

Căci tot ceea ce faci, se izbeşte cu putere de mine.

Si cu aceeaşi durere în piept ce mă despica în doua.
Nimic nu este nou si dintr-o data afara a început sa ploua.


În încercarea disperată sa opresc lacrimile sa curgă pe obraz,
Nu fac decat sa deschid o nouă portita spre un nou necaz.
Astfel cu inima în maini, incercand sa lipesc bucatele sparte.
Stau singura incoltita de frigul din inima ta, sperand sa ajung la cei care îmi tin parte.


  Acum în genunchi, ca si prima data cand am aflat ca exişti
Corpul meu se întreabă cu mirare:"Cum de mai rezisti?"
Si cum nimica din ceea ce vezi nu mai este real,
Îti pui întrebarea, dacă totul ceea ce ai realizat nu a fost în imaginar?


Cu fiecare strop de cerneala căzut pe o foaie albă, scrii istorie
Dar ramai de fiecare data încremenit, cand îţi dai seama ca totul e din memorie.
Fiecare amintire, fiecare dezamăgire, fiecare sclipire,
Nu face decat sa aducă după ea o nouă înlocuire.

Timpul vindeca toate ranile

O crima ce implica sufletul luat de mult in mormant

Totul a început sa fie lipsit de viaţa

Si toţi cei care au călcat, se tin de o ata,

Dar am o singura remarca de făcut.

Ca totul ce s-a intamplat, aparţine de trecut.

În tot acest paradis lipsit de magie,

Îmi închid ochii uşor, peste ei, nu mă interesează ce o sa fie.

Si cu fiecare lacrimă căzută în zadar,

Nu îmi doresc sa primesc de la natura, nici un dar.

Înghiţită într-o baie de petale de rouă,

În spaţiul de afara, începe sa ploua.

Cu rochia cea nouă patata de sange,

Fiecare legatură ce am avut-o vreodată se frange.

Clipa de clipa, minut de minut, timpul trece,

Tot trupul meu se simte rece.

Si cu o ultima suflare, pumnalul este înfipt,

În cel pe care adesea, l-ai iubit.

Timpul vindeca toate ranile