Trecutul ce inca reuseste sa ma bantuie

Prin ce lege mi-a fost luat dreptul la viata?

Prin ce lege ati decis ca e mai bine pentru mine in ceata?

Prin ce lege mi-ati pus lantul la gat, fara nici o speranta?

Prin ce lege ati decis ca o sa uit repede acesta fata?

Ma ascund de lumina ce vrea sa ma orbesca,

Dar cum ramane cu tot restul lumii, cum sa fac sa nu ma mai vrajesca?

Ma ascund in baia de intuneric de afara, doar ca sa nu ma chinuiasca.

Dar cu ramane cu firicele de lumina. Moartea este firesca?

Te caut prin colturile inimii mele, dar nu te gasesc,

Pana la disperare imi chinuiesc corpul intr-o continua cercetare.Ametesc!

Dar de ce de fiecare data cand te descopar, nu vreau decat sa ma feresc?

Pentru ca mi-e frica sa nu ma mai amagesc.

Vreau sa te feresc de tot raul ce l-am facut in trecut,

Imi doresc sa te pazesc de tot ceea ce in favoarea setei de sange a fost facut,

Incerc sa te ajut sa eviti sa devini o marioneta a lumii, totul, nu vreau sa execut.

 Dar vom ramane captivi pentru totdeauna in acest timp cu ata cusut.

Timpul vindeca toate ranile

Prima despartire care m-a bagat in uitare

E prima mea zi în care îmi iau gandul de la tine,

Căci tot ceea ce faci, se izbeşte cu putere de mine.

Si cu aceeaşi durere în piept ce mă despica în doua.
Nimic nu este nou si dintr-o data afara a început sa ploua.


În încercarea disperată sa opresc lacrimile sa curgă pe obraz,
Nu fac decat sa deschid o nouă portita spre un nou necaz.
Astfel cu inima în maini, incercand sa lipesc bucatele sparte.
Stau singura incoltita de frigul din inima ta, sperand sa ajung la cei care îmi tin parte.


  Acum în genunchi, ca si prima data cand am aflat ca exişti
Corpul meu se întreabă cu mirare:"Cum de mai rezisti?"
Si cum nimica din ceea ce vezi nu mai este real,
Îti pui întrebarea, dacă totul ceea ce ai realizat nu a fost în imaginar?


Cu fiecare strop de cerneala căzut pe o foaie albă, scrii istorie
Dar ramai de fiecare data încremenit, cand îţi dai seama ca totul e din memorie.
Fiecare amintire, fiecare dezamăgire, fiecare sclipire,
Nu face decat sa aducă după ea o nouă înlocuire.

Timpul vindeca toate ranile

O crima ce implica sufletul luat de mult in mormant

Totul a început sa fie lipsit de viaţa

Si toţi cei care au călcat, se tin de o ata,

Dar am o singura remarca de făcut.

Ca totul ce s-a intamplat, aparţine de trecut.

În tot acest paradis lipsit de magie,

Îmi închid ochii uşor, peste ei, nu mă interesează ce o sa fie.

Si cu fiecare lacrimă căzută în zadar,

Nu îmi doresc sa primesc de la natura, nici un dar.

Înghiţită într-o baie de petale de rouă,

În spaţiul de afara, începe sa ploua.

Cu rochia cea nouă patata de sange,

Fiecare legatură ce am avut-o vreodată se frange.

Clipa de clipa, minut de minut, timpul trece,

Tot trupul meu se simte rece.

Si cu o ultima suflare, pumnalul este înfipt,

În cel pe care adesea, l-ai iubit.

Timpul vindeca toate ranile

Blestemul minciunii lasate sa se dezvolte

Blestemată sa nu pot scapa de mrejele în care sunt prinsă, niciodată.

Mă zbat neîncetat dorind sa evadez din propria soarta.

Lasă-mă aici, în acest univers lipsit de viaţa si îndreaptă-te spre o alta fata.

Iar astfel sufletul cuprins de lanţurile morţii, va mai înceta sa se zbata,

Inecata în propriul sange care mă îmbăta.

În aceasta clipa mă uit cu mirare la tine, fiind înconjurat de o groaza de minciuni.

Care au apărut de cand ai început sa mă suni.

În fiecare clipa petrecuta în grădină de crini.

Te găsesc scufundat în sentimente, intr-o mare de spini.

Fiecare suferinţă, tu, reuseşti sa mi-o alini.

Dar oare de ce de fiecare data trebuie sa pierim în focul ce arde cu neincetare, sa suferim?

Căci noi suntem singurii care ne chinuim.

Fiecare licărire de iubire ne dorim sa o împlinim,

Dar de fiecare data pierzand-ne speranţele, murim.

Ce rost are sa ne mai străduim?


Razele soarelui ies după fiecare furtună, pe care viaţa ruseşte sa o întunece.
La fel se manifesta si iubirea noastră, inimile noastre făcand-o sa se purifice.
 Deci acum în postura de arcas al propiei armate, credinţa mea în forma de cruce,
 Cu fiecare săgeata trasa din arcul magic al inimii mele începe sa se fortifice.
Si niciodată ceea ce am clădit nu o se strice.

Timpul vindeca toate ranile

Iubirea si timpul au murit de mult

Hai sa oprim timpul în loc pentru o clipa,

Dar tu apuca-te si tipa.

Timp de un minut totul pare lipsit de mişcare,

Dar totul invie si moare.

Cu mana pe inima îţi declar sentimente de iubire,

Dar simt din partea ta o mare dezamăgire.

Crezi ca te mint,

Dar eu spun/sunt tot ceea ce simt.

Trag si ultimul fum dintr-o tigara,

Si dau totul afara.

Îmi curg lacrimi din ochi si totul i-a foc,

Dar în acest moment corpul tău intra în soc.

Emoţii intense de iubire cu nuanţe de fericire risipite în vant.

Acum totul este pierdut în mormant.

Timpul prins în clepsidra îşi reia cursul vechi.

Si totul începe sa se mişte pe perechi.

Eşti singurul în univers care e lipsit de o fiinţa,

Dar eu nu mai am nici un pic de voinţă.

Nu îmi doresc sa mă întorc la ceea ce a fost,

Căci nu mai are rost.

Timpul vindeca toate ranile